o magnifica scanteie

Patru ore de somn.

Lumina foarte vie, pe pereti si prin draperia oranj. N-ai spune ca e februarie, ci luna lui Cuptor. Noi aicea, sudistii, dupa coduri si prapadenii, ne ghiftuim de-acum cu lumina solara; si martor ne e Dzeu, asta te face sa fii mai putin meditativ, dar mai priapic decat o ingaduie imprejurarile. Sau e un “zdruncen” fericit, de iarna-primavara, care prilejuieste o gandire cu toata fiintza…Creierul i-luminat hraneste hardughia.

Terasa, pana mai ieri, inecata in zapezi, e acum uscata, cu un aer multumit, gospodaresc.

Cervantes la micu-dejun:

” Valea cu rasolul cu zarzavat la canonici, sau la retorii din colegii, sau la nuntile de la tara, si lasati libere mesele guvernatorilor, unde trebuie sa domneasca maiestria si frumusetea; si motivul e ca oricand si oricine pretuieste mai mult leacurile simple decat cele compuse, deoarece cu cele simple nu te poti incurca, dar cu cele compuse da (…)

Doua blogroluri, care iti mananca treizeci de minute, pt ca e cate ceva de citit. Trebuie sa veghezi si la vitalitatea blogrolului: bag seama ca la unii, sub numele favoritilor, sta scris, amintindu-ti de inventar si de faliment: “acum 1 saptamana”..”.acum 2 saptamani..”acum 1 an”. Flecustete de-astea, de-ale timpului.

…..

- Duca-se dracului gramatica! Mi s-a inacrit sufletul de dansa! Si osebit de asta, nici nu mi-e bine. -Un fel de lene, amestecata cu slabiciune, mai Trasne, nu-i asa?-Ba chiar ai nimerit: un fel de lesin la inima, amestecat cu intinsori, sau cam asa ceva.-Poate fiorile gramaticei, zic eu.-Mai stii pacatul? Poate ca s-aceea sa fie, zise Trasnea; caci, dracul s-o ieie! cum pui mana pe dansa, indata-ti vine somn…”

(cum ne Trasne-ste si noua cateodata)

….

Ba noi stim cum

arata si cum se numeste postaritza noastra. Atributul ei principal este virtutea: nu urca la etaj, pt ca se fereste sa nu fie violata; e o temere gratuita, probabil dintr-o viata anterioara, chestiune karmica, pt ca la etajele unde ar trebui sa urce pensia, domnii -care o asteapta, agitati si tremulinzi- sunt amnezici de mult (orice, cu exceptia pensiei), astia nu-ti sugereaza numai incapacitatea unui minimum de finalitate, dar cu ei nu exista riscul nici al unui firesc preludiu social, cum ar fi sa deschida usa, strecurand asaa, cate un picior, o privire catre cel care bate ori suna la usa. Astora le e de ajuns un anume miros al hartiei, al Cuponului, mult mai incitant -pt mainile lor tremuratoare, care se itesc de dupa usa grea de metal ori din lemn, sa apuce hartiutza ce-i va mantui- decat un parfum, evanescent si complicat, de-femeie.

Ai reviste, epistole, facturi si foi de reclama? postarita noastra ti le indeasa in cutia postala, mult prea stramta pt asemenea manevre invazive, efectuate in graba, cu draci pe langa ea, o legiune. Cand cobori cu treburi, si-ajungi in dreptul slujnicutei metalifere, o gasesti, biata de ea: abuzata, invinetita pe alocuri, cu gura plina, cu falca intepenita caraghioz, mestecand cu greutate mesajele ce ti le poarta.

…

A fost un pariu, pe care mereu l-am castigat: sa nu cad in mainile insomniei, niciodata. Dar daca vreodata se va intampla, sa mor ca un razboinic.

In politica, aceia care urmaresc efectelepoliticii dau senzatia ca alearga, in pas cu politicienii. E numai o iluzie. De unde ideea- inspaimantatoare- ca nimic din ceea ce se striga de pe margine, nu poate schimba cursa. Unii, …cei care s-au miscat, intr-o realitate alternativa, desigur, ….au si ajuns deja.

Ce-as putea face din aceste coji de portocala?

Nu de mult, pe cele de la portocalele mancate cu alte ocazii, le-am ras pe razatoarea cu gaurele mici, si le-am turnat in cutia cu zahar; cand si-a pus o lingurita de zahar in ceaiul ei verde, Tess a descoperit gustul nou al zaharului, si-atunci  am fost nevoit sa marturisesc , in fatza uluirii ei care o facea sa scoata, printre buze, un varf de limba irezistibila, ca eu sunt vinovatul, eu sunt creatorul domestic ( adica: de acasa) al unui nou brand zaharistic: zaharul cu aroma si gust de citrice. Merita sa pui orice in zahar!

In camera lui nic, ex-camera lui nic, nu exista niciun ceas. Aici, doar lumini si umbre, pe care anul trecut de pilda, le-am pozat cu multa inspiratie, din mai multe perspective, oferindu-mi satisfactia, pe care cred ca o simte si-un astronom, cand e pe punctul sa descopere o noua planeta, in sistemul nostru solar.

Amoruri la locul de munca? Nu-mi plac, nici nu le incurajez. Le pun oamenilor in vedere, din prima zi, ca isi risca locul de munca, sa-si caute parteneri in alta parte, treaba lor ce fac, dar aici sa fie -suta la suta- concentrati pe munca, daca vor sa capete vechime, sa fie bine priviti si sa ajunga la pensie.. In “Anatomia lui Grey” (unde fornicatia se practica intr-o veselie), scenaristii nu-ti arata cum poti sa omori un pacient, daca nu esti prezent in ceea ce faci, suta la suta; nu poti incarca SNC-ul cu emotii, cu viata privata, risti sa nu mai ai reflexele necesare, risti sa iei decizii gresite, care costa. Traim in zone cu prioritate absoluta, cand e vb de profesie. E nevoie de disciplina sufleteasca, pt a reusi, fiindca altfel nu se poate. Cu unele lucruri nu poti glumi. Pana la urma, nu pierzi, ci poti sa castigi minte mai profunda, care te poate ajuta si in zona “subalterna” a vietii tale intime.

Gandirea

seamana cu somnul, te opreste din miscarea aparenta- si totusi sugestiva- a vietii. Din ratiuni proprii siesi. Cauti sa intelegi ce se intampla. Ce faci, de ce faci, incotro te indrepti. Nu e usor, pt ca niciodata nu gandesti la comanda; sau exista o comanda, una subtila, care vine din profunzimile fiintei; poate sa fie :…concomitenta cu intamplarea, poate fi retrospectiva, dupa cum poate sa fie prospectiva,… fiind un soi de randevu cu mintea responsabila; e in functie de puterea personala, de energia cu care esti dotat, de auto-educatie, de exercitiu si de etapa destinala de viatza; ceva interior te “pregateste” pt actul gandirii, al constientizarii. Gandim in valuri, in rate, …dar numai dupa ce “stoarcem” din noi capitalul necesar, si daca am reusit sa facem din “afacerea ganditului” un loc pasionant.

Apoi, chestiunea incurajarii “delirului”.

Iti trebuie suflu, asta ar fi prima observatie. Suflu, adica o vointa care depaseste media, trece la un alt nivel, pt a cuceri alte teritorii… “Une magnifique journee d’ete“. Dar exista delir? Daca presupui obnubilare si ameteala, (un soi de kitsch al inchipuirii, un cliseu) nu, nu poti asimila “delirului” stari ce tin de destramare fizica, de biologie detracata, nici nu-l poti atasa unui asa-zis “idealism ” inteles ca fadoare si lipsa de realitate si de sens : noi suntem “condamnati” la realism, la Ratiune (ah, si cate teritorii neexplorate nu are aceasta entitate stranie!), nu putem fi decat “realisti”; parcurgem (vietuim, descoperim, lamurim, declansam, facem sa existe, aducem la masa realitatii , emancipam energii ale virtualitatii,  asimilam, regrupam, reinviem, etc) aceleasi lucruri (existente, care exista, fac parte din jocul acesta cosmic), dar intr-o alta ordine, cu mai multa insistenta poate, cu determinare as spune, mai speciala, si chiar obositoare- pana la punct (care punct? pana se rodeaza mecanismele, si apare placerea, nevoia, dependenta, o, si talentul, viziunea, fortza); desi pare un “simulacru”, e tot atat de (i)real cat e si viata propriu-zisa. Iar efectul ne seamana, fiind o reflectare a ceea ce suntem, cand avem ( ne oferim) amplitudine.

Superba urare: duce-v-ati invartindu-va ca ciocarlia!

CALDPLAY-” Paradise”

XOXO

Caiet zmeuriu, 60 de file,

producator: Perpigna de la Bucuresti

Pe coperta, cateva abrevieri de net:

COS-Change Of Subject;

GLA-Good Luck All;

HT-Hi There;

IYD-In Your Dreams;

LMK-Let Me Know;

NSTLC-Need Some Tender Loving Care;

SWU-So What’s Up;

TTYL-Talk To You Later;

U-You;

W8-Wait

!-I have a comment;

2nite-Tonight;

B4Y-Before You;

EOM-End Of Message

XOXO-Hugs And Kisses

radianta

O zi cat o saptamana.

S-a incalzit, am renuntat la echipamentul de urs polar,… haina grea, pulovere duble, manusi imblanite, pantaloni de cercetator la o statiune arctica… pt ceva mai subtire, si mai elegant. Pt ca lejeritatea gratioasa e prerogativa primaverii, iar eu m-am simtit azi, imprimavarind. Chit ca dupa ce m-am intors acasa, am simtit oboseala aia brusca, de hartie japoneza botita cu toata forta, si cat mai brutal, oboseala pe care o pun pe seama schimbarii anotimpului, a variatiilor de temperatura, si de presiune, mai pe scurt: a asteniei. Maine (o) sa iau un tub de Hepaton.

Sunt superba, nu-i asa?

pare sa spuna zapada. E atat de instapanita prin curti, pe strazi, pe marginea soselelor, incat lumea pe care o stiam noi, pana la venirea iernii, e surclasata de aceasta lume alba, cu geografia ei generoasa. Mergi pe trotuare, si esti vecin (iti dai coate) cu cate o piramida de omat, iar orasul, ..oh, orasul… e un spatiu dedicat exclusiv acestor piramide, inaltate, cu suflu stihial si mitic, in cateva zile si nopti, de catre constructori nevazuti, poate “spiridusi”. Cine sa le fi putut distruge? cand au aparut ca ciupercile, si tot asa s-au inmultit, fiind din ce in ce mai mari, mai solide, facand trupul omului si muschii lui de ocara. 

Ochii sunt

sterpeziti de stralucirea zapezii, combinata cu aceea a soarelui. Iar frumusetea asta de perla, de zahar, de fulger alb, care vine dinspre zapada, odata ce sta sub soare si sub amenintarea auto-lichidarii progresive, favorizeaza elasticitatea sufleteasca a fiintei: toti sunt insufletiti, se uita unii la altii, au ochi de vazut, au cate o gluma de spus, au bunavointa. Pe strada, frumusetea femeilor, pletele lor descoperite, pleoapele cu fard liliachiu, cuvintele banale pe care si le spun, sau cantecul unor pasari ascunse printre crengile brazilor, ca si albastrul cerului, fluid eteric prin care trece un avion de la Strejnic, semanand cu o cruce din argint, se pronunta raspicat in favoarea primaverii. Iar primavara nu e vehementa, e seductie pura.

Intr-o parcare mica,

spre margine, o masina veche, o rabla rosie, devotata fara indoiala (a fost, ani de-a randul, scumpa cuiva, a unei familii modeste), sta sub apasarea nametilor. Sus, transporta zapada ( a uitat sa dea jos greutatea). La spate: coada ei, de zapada. In bot: zapada, portia ei de jar apos, livid. Pe flancuri, contraforti albi, inghetati, care se onduleaza la partea superioara, rasfrangandu-se incredibil in afara, ca buzele copiilor bosumflati. Ceea ce vad, ma captiveaza.

Drumul e curat.

Devin iute un betiv al distantelor lungi, al panglicariei de bitum; daca ar fi dupa mine, nu m-as mai opri niciodata (daca asa ceva e posibil: sa alergi in eternitate, sa fii pedepsit nu sa stai inlantuit, ci sa n-ai stare in vecii vecilor, sa fii un electron liber si hamesit), as merge intru infinit, ca o umbra fara tinta, ” in splendoarea spatiului si splendida irosire a timpului”, doar pt placerea fizica a miscarii. Cand ajung la B, simt- ca de obicei- ghemul ala de emotie in stomac, de fericire, sunt iremediabil indragostit de Capitala, de forfota nebuneasca de aici; uratenia locurilor nu ma atinge deloc. O saptamana daca am lipsit, intru in sevraj. Opresc la rest. ” nostru”din Baneasa, ca sa mancam. Nu am prea multa vreme la dispozitie.

Am pofta de multe. Iau lalele mov, si alte cateva, nu le enumar.Totul e o scanteie divina de viata.

La intoarcere, Doch.:

nu poti sa ceri unui guvern, care e mandatat numai pt cateva luni, politici economice in adev. inteles al cuvantului; jaloanele, impuse de acordul cu fe-me-ii, trebuie respectate; da, schimbarea guv. era necesara, dpdv politic si social; a fost “o solutie ingenioasa”; adica, sansa de a gestiona bine lucrurile, astfel incat “alegerile” sa se desfasoare in bune conditii. Apoi: serviciile de paza si securitate a obiectivelor militare vor fi atribuite unei singure firme, in mod direct, eliminand competitia; ghici cui. De la asta, ajungem la nemultumirea (indreptatita)a jurnalistilor de la publicatii de o anumita calitate, vizavi de cei promovati de catre unele televiziuni: niste latratori pt o cauza sau alta, mai putin aceea a cetateanului si a informarii obiective; standardele profesionale scad, calitatea jurnalismului e serios periclitata; in SUA, -si acolo exista fenomenul , “gunoi mediatic”-am vazut si contra-reactia;… cui nu-i place, sa faca ce trebuie, sa ia atitudine.

Sa nu ne pierdem speranta, se preconizeaza -la nivel mondial-schimbari de paradigma, in toate domeniile vietii. Daca se va reusi, asta (va)depinde si de noi, de cata vointa si incredere avem. O tema pt cei mai indrazneti, mai creativi.

Limba araba imi da de furca. Salva asta inecacioasa de silabe gajaite..Mi-ar trebui o profesoara. Dar cea pe care o stiu, e ocupata cu un biznis de cosmetice, sa te crucesti nu alta. Fac o pauza de invaztat, ca sa ascult Joe Cocker, muzicantul pe care il ascultam eu si cu Tess, la sarbatorile “cu feeling”. Canta, baiatule, canta. Macar la tine raguseala e tabagica, nu-i “de limba”. N’oubliez jamais, …fredonez eu prin casa, dandu-i pisicii un crac de pui afumat, care-o face sa spumege de pofta. Il ia in dinti, si mi-l plimba prin toata casa, repezindu-se asupra lui, e innebunita sa-l “stoarca”, pana la ultima fluturare de idee de carne. Ah, gratioasele femele, .. pe care carnea le scoate din minti, invrajbindu-le ficatii, si explodandu-le creierii..

 Inima mea, inima mea, e ACOLO. Lexter: “Freedom to love”. Cate un pic in fiecare zi. Inca o suflare aurita de soare, inca o masina zdrobind drumul in particule eterice, plaga culorilor puternice, ..si restul.

coarda si soTronul

De pe bloguri:

recunosc, sunt rasist           atat de rasist de nu mai pot, atat de rasist incat atunci cand un chelner dat cu geluri a refuzat sa serveasca doi tigani intr-un local din Sibiu, am iesit din acel local si nu am mai pus veci piciorul acolo.”

“Astia doi, Carol al II-lea ( in sensul ca tre’ sa mai fi fost unu’ inaintea lui) si Zuza asta s-au iubit o vreme si astia au conceput un copil prin lume, care a crapat si asta, da’ nu inainte de a face si el un copil cu una (..) ..asa ajuns asta, de-si zice Printul Paul Lambrino, sa zica ca vrea si la mostenire si la descendenta, pt ca el e rege deoarece asa a fost bunic’su si vrea si el ceva, “ceea ce i se cuvine”, pe limba aia a lor, a “incoronatilor lumii.” ( Traiasca regii! Oricati ar fi ei)

“Iapa grasuna din aer si spuma,

ochii cambrati, din gol de fantana,

Rasul tau ca marul aprins

Acopera pielea si casca nestins.

Copita o zbati ragusind intre coaste,

(…)

“Ce cautau domnii de la (nici nu mai conteaza initialele) cu timpanul zburlit spre celularele respectivilor jurnalisti, politicieni, afaceristi si magistrati? Cine le-a dat ordinul de ascultare? Care sunt interesele? Cu ce drept? In baza carei legi? Iata intrebari la care cu greu poti obtine un raspuns in ciudata noastra democratie , construita, totusi, pe umilul buzunar al naivului de contribuabil.”

“Dupa o mare intrerupere (..) am ghotarat sa revin pe firmament (..)”

“Traim intr-o lume de corupti nenorociti. Peste tot in Europa si in lume. Si asta dintr-un simplu motiv: asa e lumea si asa e firesc sa fie. Ingerii traiesc in alta parte. Terra este locuita de oameni…Binele vine de foarte departe, iar raul e intotdeauna aproape, la indemana, cum spune un proverb sud-american.”

” Noi, astia tzepuiti in diverse momente, trebuie intotdeauna sa ne purtam frumos, sa fim cuminti, politicosi, civilizati, sa facem sluj, sa sarim coarda si sotronul fara sa sarim pe linie, nu care cumva sa calcam fo regula de comunicare respectuoasa, indiferent daca ne iese si pe nas, indiferent daca, vorba Laurei, te sufoci de nedreptate si de nervi, indiferent daca e pe banii si pe timpul nostru.”

sangvinaria

Acum nu te mai poti indoi de ferocitatea dragostei.

Cantecul de azi al unui gugustiuc

imi da fiori, ma rascoleste: se schimba vremea, vine primavara, o sa iesim din corpul anemiat si anchilozat de iarna, din corpurile emaciate, de sfinti, le vom schimba cu altele. Cine spunea ca nimic nu dureaza: nici raul, nici binele? Programele lor insa ruleaza constiincios, fara interupere, intricandu-se. Nici iarna asta, n-a durat decat “o luna”, cata sperantza de viata a mai avut si ea,…dar pre multi i-a speriat. Gugustiucul canta- si tot canta: ii trage clopotele primaverii. Simt ca ma paste “nebunia de primavara”, acea nebunie care te elibereaza din tine, aruncandu-te peste lume.

Era treaza,

dar niciunul dintre noi nu spunea nimic. Stare de leneveala orientala, care se plimba prin oase ca un suvoi cald, alintand fiecare tesut, fara sa-l inece, fara sa semene totusi cu somnul. Treji eram, insa nu ne dadeam prinsi de treburi: sa astepte. Imi placea marul genunchiului ei. Am inceput sa rad. Zambea si ea, prin transfer irezistibil. Cine stie, zic eu amuzat, daca nu veneai tu din tzara marilor zapezi, poate ca noi n-aveam acum atat de furca; la asa nevasta, asa iarna! Iar ea, imaginandu-se Maica Zapezilor, cu poala plina de omatul rece: Da’ si tu te-ai rugat- cu cerul si cu pamantul- sa fie dar de zapada, ca uite, am vazut cu ochii mei, cum ii faceai picturi si bulgari, Tata Zapezilor…Si-n gura tinea pe “tata” cu un iz acrisor, de kiwi…

Visul asta, care m-a trezit la 4? sau la 5? Dinspre Tess mi s-a parut ca aud un geamat, iar Tsuki, nelipsita, infipta in obrazul meu, se fornaia ciudat si se zbatea din labute. 

M-am gandit

sa-mi schimb incaltarile de casa, acei tarlici crosetati, din lana groasa, in care laba picioarelor parea laboanta de tigru, in dezacord cu restul trupului, care nu semana decat a om. Voiam ceva mai lejer, sa pot iesi din casa, ori daca nu ieseam, sa ma simt bine, incaltat eventual cu o sanda, usoara si eleganta. Un barbat, in stanga mea, pe vine: imi intinde o pereche de papuci de vara, cu toc, de un alb-orbitor. Dar sunt ai lui Tess, mi-am spus, atras (sau distras) de culoarea lor vie. Tipul a mosmondit pe sub niste lucruri, si-a scos o pereche de sandale barbatesti. Acum, din dreapta, apare o femeie. Si ea sta pe vine, asa incat eu ma uit la ambii, ca la doua personaje care fac “mersul piticului”. Nu-i recunosc, dar nici nu ma intereseaza. Femeia imi cere sa las piciorul gol, ca sa-mi ia putin sange dintr-un deget. Eu, nebanuind nimic, reactionez cumsecade, ca la un laborator de analize: ma las pe mana ei. Nu simt nimic, dar vad pe degetul ei mijlociu o urma frez, urma picaturii din sangele meu. E de la locul crimei, zice. Ce naiba spui, femeie? In cuvintele ei rasuna irecuperabilul. Eu ma stiu curat ca lacrima, n-am facut nicio crima, acuzatia e atat de absurda, dar (o sa) stau totusi linistit, pt ca am o constiinta curata. Poate ca vor aparea si dovezi in apararea mea, asta de acum e totusi “circumstantiala”…Pe degetul ei se desluseste o amprenta; si nu partiala, nu neclara, ci intreaga, cum vezi in manualele de criminalistica. Ma paste o banuiala, dar inca nu ma panichez: sunt protejat de constiinta, absoluta, a nevinovatiei mele. In fatza mea, pe branci sunt acum doi barbati; nu mai e femeia. Cel mai apropiat de mine tine in mana un flacon de plastic, din cele in care se recolteaza sangele: e plin. Il deschide si da pe gat o dusca buna. Hei, dar bei din sangele meu, zic, fara sa fiu prea ofensat, mai mult curios de inedita intamplare. Ma uit la mutrele acestor doi necunoscuti, acestor doi canibali si le vad gurile deschise, cu gingiile scaldate de-un val subtire, de sange. Au botul rosu, e o scena cat se poate de naturalista, doi hanibali lecter in ograda visului meu, manjiti in rosul-viu al sangelui meu. Cum ar spune Updike: “  sentimentul ca sunt pretuit de foarte aproape, acut, ca sunt pretuit de un Pradator a carui izbanda va constitui un extaz, chiar si pt mine”.

Alte vise: astept intr-o sala, bine luminata, intima (pt ca linistita, goala), de redactie tv.

Stau intr-un colt, pe un scaun, fara sa ma plictisesc. Cei care  intra in sala, se misca prin cadru, preocupati de cum sa-si machieze chipurile; toti au aceeasi grija. Ma ridic si ma indrept spre masa din mijloc. Locul asta e amenajat minimalist, cu putine obiecte, lipsit de personalitate, rece si limpede. Ma plimb incolo si incoace inainte de a da drumul scurtei mele tirade, in care le spun celorlalti, fie ca ma asculta, fie ca nu, ce am sesizat, si anume ca ei nu-si vorbesc, nici macar nu s-au obosit sa dea buna ziua celor aflati deja in camera, preocupati cu totii de un singur lucru: de grima, de machiajul fetzelor. In jurul mesei s-au strans cativa tineri, cu aerul ca nu vor face multi purici pe acolo, in momentul ala; unul dintre ei se intoarce spre mine, spune ceva. In visul asta nu aud (probleme cu divaisul), ceea ce nu ma impiedica sa inteleg ce mi  s-a spus. Dada, fac eu, ca raspuns, indepartandu-ma de ei si luand loc, dar intr-alta parte decat inainte. In sala a intrat Ov, si asta e o surpriza: pe asta nu l-am mai vazut din anul intai de liceu: cretolan, cu ochelari (aici fara) si destept, bine crescut.

Stateam culcat. Semi-obscuritate. Langa mine se aseaza un barbat bine facut, un voinic, imbracat cu multe randuri de haine groase; e si nu e un om al strazii, un vagabond. Se-ntinde pe pat, intr-o rana, cu capul spre mine. Si nu mai stiu daca ne-am spus ceva ori nu; vizavi de noi, erau surorile mele. Ma gandeam ca poate il privesc in sila pe tip, si aceasta ciudata apropiere dintre noi doi, oameni atat de diferiti, care in mod obisnuit nu ar ajunge -niciodata- la un asemenea grad de familiaritate.

Vagabondul acesta care era, si nu era un nespalat, un rufos (ambiguitate), se rasuceste si se intinde, cu toate hainele de pe el miscandu-se la unison, ca sa-si le ridice de la spate, si sa ne arate ce il supara noaptea pe piele, cand incearca sa adoarma; dupa cum se infatiseaza, la o prima si superficiala impresie, dupa starea lui mizera, ma asteptam la jeg, bube si raie, cand am observat ceva mult mai tulburator: pe pielea -usor inrosita ici si colo, de la frecatul cu vesmintele multe de pe el-, chiar din zona lojei renale

se ridica, si flutura ca batut de un curent nevazut, un steguletz de carne, cu marginile zdrentuite; era al naibii de ciudat, intrutotul. Mi-am zis ca acum gata, fetele or sa lesine de scarba. Surpriza de proportii, cand o vad pe Chris lasandu-se in bratele lui, intinsa cat era de lunga, ca intr-o copaie. La asta nu ma asteptam, nici intr-o mie de ani. Ca ea sa cada pur si simplu in bratele unui barbat strain, un paria, un imputit de pe strazi. Simteam greutatea ambelor trupuri pe piciorul meu; simteam caldura lui, mai ales. Era insuportabil, era promiscuu. Mi-am tras piciorul si, ridicandu-ma in capul oaselor, i-am facut si pe ei sa se desparta. Ala o sarutase cu pasiune. Iar ea, lipita de tablie, curios de bine-dispusa, intreba, ma intreba cine e, si cocheta cu ideea ca tipul, in contact cu corpul ei de femeie tanara frumoasa, se excitase. Nu-l mai vad prin preajma. Dar mai tarziu, o alta surpriza: in casa, acum s-a luminat, sta asteptand rabdator, un barbat inalt, bine imbracat, un tanar care-mi face o impresie grozava.

Fenomene ale naturii, pe care le bifez: falcile de piton; furtuna-de-Bimini; vanturile puternice din desertul Mojave.

CNN: ” Recession returning to Europe” Cu riscul de a fi : “deep and prolonged”.

Dragobete, obiceiuri: “In zona rurala se spune ca barbatii nu trebuie sa le supere pe femei sau sa se certe cu ele, pt ca altfel nu le va merge bine in tot anul.” Speram ca sunt femei adevarate, nu harce…

Scrisoarea lui Clemens:

” Catre Bettine,

Am citit odata o poveste despre doi indragostiti care se ratacisera intr-o padure. Au incercat totul pt a alunga plictiseala, s-au cocotat in copaci si s-au pus pe fluierat, s-au certat, si-au facut reprosuri, au dat glas fricii…Cam asa facem si noi in ultimele noastre scrisori..Eu insa nu disper, pt ca nu ne aflam intr-o situatie disperata…Anumite neclaritati dintr-o scrisoare care se referea la tine m-au determinat sa-ti trimit acele avertismente–retine, este vorba numai de niste neclaritati. De aceea considera ingrijorarea mea ca pe o dovada a dragostei ce ti-o port, nu ca pe o banuiala sau invinovatire.”

dezvirginarea zapezii

Image via Wikipedia

Nu stiu altii cum sunt,

dar eu si cu T am avut zilele trecute un furor zapezis, daca pot sa-i spun asa. Acolo unde am gasit un camp larg, si-nzapezit de puful rece alb, de heroina aia de apa, dupa ce ne-am asigurat ca nu suntem vazuti de nimeni, acolo ne-am afundat, pana la genunchi, o fericire puternica de te ia pe sus cu capul, si-am facut cercuri prin zapada. Omul si cercul, insa ne completam cand voiam sa largim circumferintza cercului si sa dam iluzia de complicatiune, sau de crater. Nu se afla niciun obstacol in calea noastra, nici macar vreo uscatura firava de arbore, din cei pe care ii intalnesti pe marginea cate unui astfel de camp, doar o intindere orbitoare, care ne facea sa-nchidem ochii, lacrimand si intorcand privirile in intunericul dinlauntru. Credeam ca suntem exploratorii gheturilor-de-maine, lasand efemere urme ale trecerii noastre, ale aventurii si eforturilor noastre fizice si psihice.

Zapada se lasa greierita si ridata, in-cercuita, apasata, si transfigurata; sunt sigur ca ii facea placere; prin ea, insistand cu lopatatul, ajungeam pana la tzarana, insa frumusetea, adaosul de valoare ii reveneau zapezii, peste care pluteam, si-n care ne afundam ca taranii la muncilecampului. Spiritul e intotdeauna primit ca o binecuvantare.

Deunazi, am aflat,

cu placuta uimire (ca doar spiritele inrudite se intalnesc in cele din urma, intr-o forma sau alta, chiar daca una dintre parti nu stie sau nu vede pe cealalta) ca o artista americanca, la fel de incantata de virginitatea zapezii, si-a luat ajutoare si s-a dus in campul care se oferea ochilor, mainilor si travaliului artistic, intr-o netulburata zapezime, care parca atat astepta, sa vina Arta si s-o “desigileze”. Artista se numeste Sonia Hinrichsen, e din Colorado. Ea a reusit sa faca o retea complexa de spirale uriase, cate o spirala in jurul fiecarui copac.  Pt ca nu vazusem, pana acum, nicio “lucrare pe zapada”, in afara sculpturilor in gheatza, sau a celor de la malul marii, in nisipuri, m-am si mirat ca ne-a dat prin minte sa mozolim neaua din “parcare”. Doar ca noi nu ne-am pus pe iutub, ca ne manca gaia…

Astfel: Sonia americanca a facut fidelutze si spaghete pe zapada..gospodinele ar trebui sa-si inchipuie ; si zapada era de mancare, dar una de alt gen–una rece si orbitoare…

la furat de rrrosu

…

Zile in care cauti poezie. Louise Gluck

de la Smith College. Din volumul “The Wild Iris”, 1992

“Penelope’s Song“:

….

“Little soul, little perpetually undressed one,

do now as I bid you, climb

the shelf-like branches of the spruce tree;

wait at the top, attentive, like

a sentry or look-out. He will be home soon,

It behooves you to be

generous. You have not been completely

perfect either; with your troublesome body

you have things you shouldn’t

disscus in poems. Therefore

call out to him over the open water, over the bright water

with your dark song, with your grasping,

unnatural song-passionate,

like Marie Callas. Who

wouldn’t want you? Whose most demonic appetite

could you possibly fail to answer? Soon

he will return from wherever he goes in the meantime,

suntanned from his time away, waiting

his grilled chicken. Ah, you must greet him,

you must shake the boughs of the tree

to get his attention,

but carefully, carefully, lest

his beautiful face be marred

by too many falling needles.”

….

“Tot ce se face,

tot ce se gandeste, tot restul lucrurilor la care te gandesti si pe care le pui la cale constituie un mijloc pt a te gandi la ei. Chiar si razboaiele se duc pt a putea sa te gandesti iar, pt a reinnoi aceasta idee fixa la barbatii nostri si la femeile noastre, la cei care au fost deja ai nostri sau ar putea sa fie, la cei pe care-i cunoastem si la cei pe care nu-i vom cunoaste in veci, la cei care au fost tineri si la cei care vor fi tineri, la cei care s-au aflat in paturile noastre si la cei care nu vor ajunge niciodata acolo.

-E o placuta exagerare.” ( Javier Marias, Romanul Oxfordului)

…

Am uneori senzatia ca

Nic e in camera cealalta. El nu e, insa unele zgomote imi creeaza senzatia asta, de falsa prezentza a lui, si desi cunosc adevarul, nimic nu intoarce iluzia din drum. Ma las ademenit de sunete familiare, in pusee stranii de sincronicitati, dar il port si pe dinauntru pe fiul nostru. Creierul poarta semne ale trecutului pe care, la un moment dat, le strecoara in urechea prezentului, fara sa caute in mod expres o realcatuire nostalgica, nici pe departe. Cine stie daca- in clipa asta- Nic nu se gandeste la noi, nu se loveste de mostenirea lasata de noi in el, nu se misca imaginar prin acelasi spatiu?

Bettine:

” Ah, strazile erau toate ale mele! Straluceau atat de curate in soarele de dimineatza…Si casele, casele de granit, rosii, cu ferestre lucind ca oglinzile si cu grilajele lor verzi!..Imi lipsesc toate acestea! Mi-e dor de frumoasa strada a Domului, care se intindea in fatza mea, rasfatata inca de visele tihnite de dimineatza, iar pe ea ne plimbam doar eu si porumbeii, erau atat de obisnuiti cu mine, incat nu zburau cand treceam pe langa ei. Si apoi acolo imi placeau nenumarate alte lucruri, faceam o multime de nazdravanii si astfel toata ziua eram fericita. Plecam, de pilda, sa fur rosu pentru desenele mele.”

Cei care au bucurii matinale, o mistica a rasaritului, a imersiei primare in primele culori si fragezimi ale zilei. Acestia sunt cei mai luminosi, mai capabili de fericire. Esenta superioara a vietii o gasim in acest auriu (care desemneaza elementul luminii), in aceasta invapaiere, in promisiuni.

Cand vad cate carti,

pe care nu le deschidem decat arareori, si putini dintre noi, am senzatia ca ar fi o “afacere de suflet”, dar profitabila in timp, si nu doar la nivel individual, pt tine, sa le scuturi; hainele vechi si antichitatile, de felul vazelor, farfuriilor, statuetelor samd sunt scoase la lumina, prin targuri devenite traditie -si-obiceiuri, de ce nu si ce-au gandit si trait oameni, care s-au invrednicit sa scrie despre viata lor launtrica, lasand marturiile acestea, odata cu posibilul lor statut de nemuritori, unei posteritati capricioase? Hai sa fim noi instrumentele posteritatii, si sa le repunem in circuitul sufletesc al oamenilor. Daca nu in scoli, sau in agora, atunci mai simplu, si mai la indemana, in casele noastre, in cercurile noastre de cunostinte, si de amici. In intimitatea noastra, vrednica de viitor. Un soi de preparative de insamantare, de fertilizare interioara cu germeni de soi.

E fascinant gandul ca iarna asta a adus multa zapada si, in acelasi timp, a avut dimineti limpezi, cu soare de vara. Nu stiu cand a mai fost iarna atat de stralucitoare.

Aveam o mica datorie. Ce bine m-am simtit cand am scapat de ea. Mica mica, de numai cateva ore, dar tot apasa. Libertatea e cea mai buna anatomie.

martisoare pt jucatori

Am dormit bine. Dupa miezul noptii, m-am trezit, visasem pustietati si indivizi care asteptau, sau ma urmareau, fara sa se apropie, incercuiri ciudate, le-am derulat constient, cat sa am o idee despre ce anume am visat, …era trecut de ora doua, mai precis, …apoi am adormit la loc.

Eram in bucatarie,

usa deschisa data la perete,…  iar scena asta se repeta, se tot repeta iar si iar, de la capat, identica siesi, ca-n “Ziua cartitei”. Eram cand imbracat, cand in pielea goala. Dincolo de usa de la intrare, care-i la un brat- doua distanta de cadrul usii de la bucatarie, se afla cineva, care astepta, cu o rabdare inimaginabila; iar scena asta se repeta si cu persoana de dincolo de usa. (Am impresia ca toata noaptea, pana spre dimineata, nici n-am visat altceva; ori se repeta visul acesta nelasand loc altuia nou sa apara, ori visul era obsedant ca idee si ma urmarea intre doua lumi, intre doua niveluri de constiinta) Eu nu deschideam, ea nu intra. Eu inauntru, ea afara. Era liniste,parea ca nu se intampla nimic-nimic, iar pe mine, visatorul, nu ma preocupa daca se va intampla ceva mai tarziu, pe mai departe. Se vede treaba ca visam, fara sa fiu constient, fara luciditatea  mea obisnuita. Cand am simtit ca usa se misca, atunci am avut o prima reactie, stiind ca sunt gol, si ca nu astept pe nimeni. Prea tarziu: era pe hol, dreapta, cufundata in ea insasi, goala ca la botez. M-am uitat la ea, realizand ca e prezenta in casa mea, si ca era efectiv nu inchipuire.

-Ma, ai curaj, nu gluma! ii spun Andei, care vrea sa lucreze cu anxiosi, cu depresivi, cu daramati, tot restul vietii ei. A facut doua facultati diferite, a facut si televiziune, nebunia altora o atrage insa ca un magnet, si-a descoperit, in sfarsit, adevarata vocatie. Vrea sa faca bine altora: si o cred, nu e impostura, asta e convingerea ei, are multa insufletire (nu degeaba e zodie de foc), si daca ma gandesc bine la trecutul ei, are si experienta necesara, aceea a destramarii sufletesti, care duce omul spre zonele crepusculare ale constiintei. Ea arata ok, e frumoasa, e buna. S-a maritat, s-a ingrasat putin, a calatorit. A gasit un echilibru in viazta ei. Ma alinta: spune-mi ceva de viatza ta, spune-mi…ti pup. ( Nu e o formula frumoasa? Spune-mi ceva de viatza ta. Cu “de”, nu despre. Spune-mi, si viatza, si a ta. Viatza, tu, a ta ) Ne vedem rar, dar tinem legatura, chiar si cand suntem la mii de km distanta: cand eu aici, ea in state, cand eu in state si ea aici.

Stie ca eu

resping -de multa vreme- ispititoarele lovituri de coada ale acestui crocodil infect, numit depresie; cu mine nu poate face terapie. Daca ratatii si nebunii ei blanzi o vor tine ocupata multa vreme, cu mainile legate, cu sufletul si cu mintea  intr-un singur registru, de la mine ii va veni dezlegarea, una amicala: eu rad, povestesc, vin cu o mie una de idei, de perspective neincercate. (Sigur, cel mai greu lucru e sa evit sa spun tot ce cred si ce anticipez, pt ca, nu-i asa? un prieten dintr-asta devine greu de iubit, insuportabil si chiar de temut) Atata lucru am invatat si eu: un chip frumos, un cuvant de imbarbatare, (-o urnire catre viatza-), un sentiment delicat de afectiune. Atat.

Vine martie? Asa de iute? Dupa lumina vie de afara, dupa cat e soarele de nerabdator, e clarissim. Au aparut si: martisoarele, felicitarile cu liliac si invitatiile la teatru. Preturile la bilete se injumatatesc, ( una piesa in regia lui Afrim), felicitarile sunt destul de dragute, ( mi-am aruncat ieri ochii pe cateva, intr-un magazin, si am avut o senzatie de placere, de insufletire), iar martisoarele de anul acesta sunt bratari subtiri, de catifea rosie (nu puteam sa nu fiu de acord ca bine au facut, eu fiind un admirator fanatic al catifelei).

Cum lucrurile merg in tandem, una calda-una rece, una romantica-una crapnica (adica grabnic+crapa) ma uit si-nspre lumea afacerilor, care te fascineaza cateodata cu cate presupune. Petrom: profit record, realizat anul trecut, si cu perspectiva exploatarii majore a gazului din Marea Neagra, cautat cu exxonii americii (o singura zi de cercetari submarine, cu ultimul racnet in materie tehnologica, ii costa un milion de euro). Vestea e buna rau, pt ca e posibil ( si mai mult decat posibilul) sa ne acoperim nevoile cu aceste gaze, productie proprie, la preturi de patru ori mai mici decat importurile, si-asa nesigure; insa e nevoie de strategii si de cap, numai  astfel romanii vor putea beneficia de resursele lor, la ei acasa, fara sa se mai indatoreze din prostie/lacomie, fara sa mai sufere.

din serialul “Nevasta perfecta”,

exact nevasta nu ne intereseaza. Mult, cu mult mai interesante sunt celelalte personaje, cum ar fi : Cary, asistentul -tanar si istet- al procurorului, sau Kalinda, exotica si bisexuala impenetrabila, care lucreaza pe post de investigator la firma de avocatura Lockhart-Gardner, sau avocata Nyholm, care se misca fulgerator dintr-o tabara in alta, dupa “profituri”… E o lume de jucatori versati, pasionati, care traiesc din specularea problemelor, a situatiilor, psihologiilor si chichitelor avocatesti…

Music on: 1. AURA DIONE-”Geronimo”

post-ul pisicii

E 8:14. Ceea ce e curios, e ca ziua nici n-a inceput bine, iar eu am deja o stare( placuta) de satietate. Pagini de blog, chimii sufletesti…

Aceasta- tot mai nesuferita- legatura cu animala noastra.

Tsuki a devenit infiorator de magnetica (sau magnetizata? ) Se lipeste de mine, fie ca vreau, fie ca nu vreau, dar mai ales cand nu vreau. E normal? Parca prea de tot, si dzeu mi-e martor, nu o incurajez, nu pun prea des mana pe ea s-o dragalesc, ba o mai si cert. Asteapta sa ne suim seara in pat, moment pe care il observa cu rabdare, si se infiltreaza in caldura noastra, sub plapuma. Du-te de aici, suier la ea, excedat de obiceiul asta urat de a se culcusi, neinvitata, noapte dupa noapte, langa mine. Da urechile pe spate, se jigareste, se face mica. Ai impresia c-o maltratezi, te simti vun ticalos. Cateodata las dragalasenia deoparte, o apuc de ceafa, o iau intr-o mana si-o zburatacesc. Ti-ai gasit: raia asta mica vine inapoi, ca teleghidata. E o lege a atractiilor corporale si terestricesti, care te poate scoate din minti, dada, dada. Acum doua seri, am respins-o foarte hotarat. Valea. Zattt. A zburat cat colo, ca o ghiulea. Atat mi-a fost: de unde era f  linistita si cuminte, fetita tatii, din acel nefast moment a lovit-o strechea, s-a facut vrajitoare. S-a urcat vrajitoarea – in goana, credeai c-o alearga inundatiile- pe toate rafturile, pe toate dulapurile, le-a deschis usile, zdranga-balanga, a zgamait cartile,  harsst harsst, a dat jos vaze, uite-asa, iti place? a aruncat cat colo poze si, in general, n-a lasat nimic in viata. Pana n-am luat-o intre noi, afurisita nu s-a linistit: era surescitata, era razbunatoare. Azi-noapte, ce crezi? S-a inghemuit intre Tess si perete, naiba stie cum a incaput; apoi a trecut dincoace, spre mine, calcandu-ne peste plapuma, ca si cand eram de vata, si nu-i simteam greutatea corpului. Baga botul intre mine si pilota, cersind -cu insistenta- sa-i fac loc. Nup. Fugi la locul tau. N-ai ce cauta aici, matza neascultatoare. Dar la reactie decisa, vine o contra-reactie pe masura. Ea nu mai parlamenteaza, daca vede ca n-am de gand sa-i fac pe plac, nu mai sta, nenicule, la discutii: se-mpunge berbeceste cu capul, si-si face loc acolo unde doreste sa doarma. E apriga, scarbosenka, are la dispozitie trei alte paturi minunate, dar nu, ea il prefera pe asta, gata incalzit si dulce. Ma trezii asadar, cu ea, ca si pana acum, chircita in indoitura bratului, covrig moale si blanos, de mi-era mai mare mila sa n-o frang, sa n-o strivesc. Asa am dormit noi SI AZI-NOAPTE, la o falsa partuza cu pisica. De dimineata, don’soara nu mai mieuna. A ajuns la o alta performanta, aceea de a scoate sunete noi, un soi de scancitura, de ti se scoala parul in cap. Tess, pragmatica: trebuie s-o maritam.

500 de cuvinte pt Tsuki

zapezi la moda ocupa strazile

Si ce bine incepuse ziua..

E abia cinci, si eu simt o oboseala nefireasca, apasandu-ma si turtindu-ma ca forta gravitationala. Ma uit in urma, si vad motive serioase de zdruncinare, si niciunul nu m-a doborat; de ce m-ar dobori asta? Nu e starea mea obisnuita, asta e sigur; daca nici eu n-am antrenamentul unei dispozitii egale, indiferent ce s-ar intampla, chiar si un dezastru, apoi cine? Sunt convins ca simt in locul altcuiva, cata vreme un spirit strain afla ecou puternic in mine, si “obtine acordul spiritului meu”, -cum spunea Bettine, (o alta berbeaca, o nemtoaica la distanta de cateva secole de noi, spirit puternic si inflacarat, in care am gasit, inca de anii trecuti, un minunat alter-ego…

Sa ne re-culegem.

Printre altele, am facut si piata. Am luat tot ce-mi trebuia. Pana si sosete, pt ca nu stiu de ce perechea mea preferata (!) s-a rupt, cand am zeci de perechi de s. in sertare, si toate vor muri sigur de batranete. Pe aceasta, Favorita, am inlocuit-o, iar pe celelalte le las, ca pe femeile neinteresante ale haremului, sa lancezeasca. Am inceput sa calc mai apasat sau uzez lucrurile mai abitir? Toba: scumpa anul asta. Iaurturi, branzeturi. Copane afumate de pui (de pofta). Icre. Cacao. Ciuperci de sera. Salata orientala. Din cate imi amintesc, vizualizandu-le palid si rapid, pe ele si bonul fiscal si lista  (de cumparaturi) din capul meu.

Trotuare care erau mici

iar acum, datorita zapezilor, s-au marit de cate cinci ori suprafata initiala. In zonele unde n-a calcat picior de om, nici de caine, zapada nestingherita seamana cu un postament lung, cu o estrada pt concerte in aer liber. Ai crede ca saluri uriase de casmir alb au fost intinse peste estradele familiare, acum nevazute, si netezite de maini grijulii. Intr-alte locuri, omatul are …din loc in loc, pe zeci de metri, si randuri-randuri,… niste creste inghetzate, amintind ciuful de cocos al adolescentilor, sau zimtii ferastraielor. Sunt strazi unde o iei de-a dreptul prin balti mari si adanci; ma uitam cat de afectate vor fi ghetele de piele, din picioarele mele. Putin, la bot. Se salveaza bine, deci. Cand voiam sa evitam traversarea unor paraiase stradale, care se unduiau -alb-murdare- de-a lungul unei strazi intregi, ne cataram in sir indian pe damburile de zapada care flancau drumul. In orice caz, o aventura care mi-a placut. Se muta “muntele” in oras, sub forme inedit-citadine.

in piata mare: morcovi, ridichi de luna, salate verzi mititele, albitura, ceapa mov, bulgaroaice infofolite si iutzi de mana de gura, multe tarabe cu farfurii pictate, portocale de un oranj strasnic, pere degerate (singurele fructe care se innegreau de frig), cartofi rosii la un leu cincizeci (pret de trei ori mai mare decat la p.), cineva care striga dupa tine Domnu” Domnu”, iar sub picioare, pavele umede, de gresie, amintind gratare, portocalii si ele ca niste faguri de miere. De aici mergi la magazinul cu mancare de pisici. In vitrina unui alt magazin cu crochete, o pisica doarme incolacita, la vedere.

Partea asta de oras e destul de urata, insa nu iei in seama.

Probleme cu placa de sunet.

Sa citesc, diseara inainte de culcare, macar zece dintre scrisorile fratilor Brentano; dragostea lor mi se pare “exemplara”, ba chiar ma uimeste. Eu si Chris ne scriem semeseuri, din cand in cand. Iar cu Mina: la telefon. Noi cei de acum suntem obisnuiti numai cu dragostea dintre doi indivizi necunoscuti, mai mult erotica, supusa eroziunii, deviatilor, tragediilor, nu si cu cea dintre rude; in niciun caz, o dragoste de o asemenea anvergura spirituala.

Jules, mucalit:” Feminism. Da, cred ca buna cuviinta cere ca, inainte de a-i face unei femei un copil, s-o intrebi daca vrea”.

La suprafatza unei ape urca lemnele usoare, tantzarii, partea aeriana a unor plante, mai mult sau mai putin comestibile; de ce-ar fi altfel in viatza publica a oamenilor? Un hipopotam trece din cand in cand, tulburand linistea aparenta a locului; crocodilul pandeste, ascuns in malul de pe fundul apei. Pasarile (nu vi se par straine, extraterestre?) vin, salta pestele din zbor si pleaca, nu raman.

Epiderma vinetie a cepei; o fi catolica?

Pe afis, piese care nu ma incita destul. Nicio surpriza, mereu acelasi Goldoni, care te amuza, dar prea il stii pe de rost. Deunazi, am gasit cateva povestiri la Jhumpa L. care deveneau, aproape fara voia mea, la lectura, mici scenete dramatice. Unde ne sunt cautatorii de texte pt scena? La fel ca in pictura, unde lucrul cu materialul nou -si colajele- sunt singura forma de “descoperire”, de inspiratie, de suflu creator.

Vecina si-a scos la usa vreo cinci-sase pungi mari de gunoi, pline ochi. Stau acolo de cateva zile. Nici nu stiam daca mai locuiesc aici: nu i-am auzit. Locuiesc, e clar, dupa cat consuma.

Tsuki se ia la intrecere cu picioarele mele; mereu inaintea mea. Stie c-am fost la cumparaturi si ca aduc “chestiile alea de mancare pt toti, inclusiv pt ea.” Trebuie s-o potolesc: mai are din crochetele uiscas de pui. De maine, vine curcanul. Abia de maine.

In jachete negre, de blana (cred ca sunt in trend), coafate si cu cizme elegante trase pana la genunchi, femeile din municipiu dau strazii un aspect de frumusete prea sofisticata.  Fetze machiate “impecabil” Cele tinere au un par foarte subtire, lung, vopsit, poarta pantaloni negri sau bej, cu talie cazuta si cu buzunare aplicate, voluminoase,  parca ar fi intelese toate intre ele (semnul ca urmeaza moda?): o armata neagra, cu ciuf blond. Sunt un amestec de ingrijit, uniformizat, si murdar , ieftin sau neglijent. Cateva fete -din cele care vand in magazine- trec pe strada cu cate o trebusoara, imbracate in bermude albe, mulate, pe sub sort si tricou la fel de orbitor de albe si elastizate, prin care li se vad toate cele, inclusiv fesele, nu poarta chiloti. Ba da, cate un string. Ne prefacem ca nu vedem, le lasam pe doamne sa para curioase de suratele lor.

O zi insorita, care te indemna : sa mergi, sa rezolvi, sa fii eficient, sa fii “acolo”